UTILIZAREA DISPOZITIVELOR CU ELECTROSOC TASER (X2, 7)
Agenţii de ordine publică şi operatorii privați de securitate pot folosi în misiune dispozitive cu electroşoc, dacă acestea se află în înzestrarea structurii/unităţii, dacă există proceduri de utilizare, dacă au fost instruiţi cu privire la manevrarea lor ân siguranţă şi dacă circumstanţele justifică acest lucru (adecvat nivelului de ameninţare). Din punct de vedere acţional, ca orice alt mijloc de intervenţie, deşi neletal, nu este lipsit total de riscuri şi de aceea este necesară o instruire iniţială care să minimize eventualele conseciţe critice. Cea mai eficientă şi protectivă propunere din aceasta gamă, utilizată de majoritatea forţelor de poliţie din lume, este TASER produs de compania americana Axon.
TASER este un conductor electric prevăzut cu două cartuşe, care lansează cate două sonde în corpul sau hainele unui suspect şi închide un circuit electric cu 50.000V având ca scop şi ca rezultat punerea în stare de incapacitate neuro-musculară și obţinerea forţată a controlului. Energia electrică este asigurată de baterii de înaltă performanţă, care pot furniza 500 de cicluri de câte 5 secunde de descărcare electric şi singurele cartuşe compatibile sunt Smart Cartrige, produse de Axon Company.
TASER are bune capacităţi constructive şi operationale: este fabricat din polimeri, este uşor, compact, rezistent la lovituri şi intemperii, funcţionează fără probleme la temperaturi de la -20° la +50°, dispune de aparate mecanice de ochire şi de un dublu laser-point care asigură angajarea cu precizie a ţintei, are o lanternă de mare putere pentru operaţiuni în medii cu luminozitate scăzută şi un ecran central de informații care afișează date critice. Este prevăzut cu o memorie de sistem internă care stochează informaţii ce pot fi descărcate în reţeaua digitală utilizând un modul de interfață de date conectat la un P.C. şi poate fi utilizat într-un sistem integrat de înregistrare şi de transmitere video prin camere de corp, interconectate şi monitorizate într-un dispecerat de serviciu.